Robba
Definisce u Riacquistu?

30/08/2021



Ind'è l'anni 1970, a Corsica hà vistu nasce una grande pluralità d'iniziative ch'anu inghjennatu trasfurmazione impurtante per a nostra sucetà, soprattuttu da un puntu di vista culturale. Per qualificà stu soffiu novu, si parla à spessu di un "Riacquistu", ma senza precisanne i lìmiti. Fussi solu per capì ciò chì ne ferma oghje, bisogna dunque à interrugacci un pocu di più nant'à a definizione di quellu Riacquistu.

Da u Primu imperu à a fine di Quarta Repùblica (1958), a Corsica hà cunnisciutu puchìssimi muvimenti di cuntestazione pulìtica o suciale, ciò chì pare assai stunante rispettu à u statu di sottusviluppu di l’ìsula. Invece, a Corsica di l’anni 1970 è 1980 hè stata marcata da un inseme di mosse assai largu è diversu, chì l’hà trasfurmata da veru. Ste mosse sò riisciute à impone temi novi ind’è u dibàttitu pùblicu – cum’è quellu di a lingua corsa –, è à cuntestà di manera efficace 1/ i fundamenti stessi di a rilazione ch’adunisce a Corsica è a Francia, è 2/ un modu di putere lucale chì parìa sempiternu.

Ùn si tratta di fà quì un bilanciu in tutti i so particulari, ma ghjè chjaru chì l’effetti di ste mubilizazione – ch’elli sìanu ghjudicati pusitivi o negativi – sò stati impurtantìssimi nant’à i Corsi è nant’à a so sucetà. U munupoliu pulìticu di e rete claniste ùn esiste più; u sìntimu d’appartinenza à a Francia hè calatu assai, è a brama d’integrazione hà lasciatu piazza à una brama di sfarenza; si sò sviluppate attività ecunòmiche nove; a lingua corsa hè avà à u centru di u sistema d’educazione primaria; ecc. Hè capita per tutti chì i valori è e cuscenze sò cambiati... ma chì i prublemi di a Corsica elli ùn sò spariti. 

Trà l’idee più famose di l’èpica, ci hè di sicuru quella di u Riacquistu.. È postu ch’ellu si parla oghje – incù ragiò – di a necessità di un “novu” riacquistu, soprattuttu in tèrmini di pruduzzione ecunòmica, mi si pare ùtule di rivene nant’à i fattori di sta dinàmica, di mustrà ch’ella hè un’idea guasi mìtica ma forse un pocu indefinita, è di valutà ciò chì ferma è ciò ch’hè smarritu.
 

Da a mudernizazione à a cuntestazione
Si pò dì chì e mosse di u Settanta sò state e figliole di u stessu cuntestu di mudernizazione. Cum’è in altrò, e trasfurmazione viulente fècenu nasce angosce nove è brame nove.
  1. Cù a messa in valore agrìcula è u sviluppu turìsticu sò nate angosce ecunòmiche. C’era una pruduzzione di ricchezze nove, ma dinò a paura d’esse tinuti à u scartu di ste ricchezze, d’èssene sclusi. U sìmbulu hè statu u modu di distribuzione di e tarre da a Société pour la mise en valeur agricole de la Corse [Somivac], assai favurèvule à i pedineri.
 
  1. Sò apparse dinò angosce pulìtiche, à ligà d’altronde incù a crèscita di valori novi à u livellu mundiale. U vechju sistema clanistu avìa dimustratu a so preputenza durante un sèculu è mezu, ma ghjera sempre statu un sistema puntellatu nant’à l’arbitrariu clientelistu – dunque dinò ellu nant’à a sclusione –, è nant’à u disprezzu per a libertà individuale... Ma tandu, a sculunizazione è e trasfurmazione ecunòmiche anu palisatu bè e so dibbulezze:
    1. buscà centinaie d’impiechi ind’è e culunìe ùn si pudìa più;
    2. a messa in valore agrìcula era l’affare di u Statu;
    3. è u sviluppu turìsticu era l’affare di l’investidori privati, soprattuttu ghjunti da fora.
 
  1. Infine sò crisciute l’angosce identitarie. Da una parte cù un fattore demugràfficu: i Corsi cuntinuàvanu à parte in cuntinente, è i cuntinentali è i pedineri scalàvanu à millaie tutti l’anni. Da un altra parte cù un fattore linguìsticu, incù un calu di più in più sinsìbule di a pràtica di a lingua corsa. À l’iniziu di u sèculu, 90% di i zitelli nati in Corsica èranu allivati in lingua corsa; à principiu di l’anni Sessanta ùn sò più cà 20%. Ma peghju cà u smintecu, c’era forse u disprezzu di i Corsi stessi... Sicondu u manifestu di u Front Régionaliste Corse (1971), Main basse sur une île, “le rejet – et non plus le seul oubli – de la langue maternelle apparaît-il à beaucoup [de Corses] comme la condition indispensable de toute promotion sociale”. U Statu è i nutabilelli isulani avìanu insulcatu l’idea chì u smarrimentu di a lingua corsa ùn era mancu appena una disgrazia ma qualcosa di necessariu.
 
C’era dunque un cuntestu assai prupiziu à a cuntestazione, ma ch’ùn bastava à fà nasce un muvimentu generale cum’è quellu ch’hà cunnisciutu a Corsica tandu. Bisogna à precisà u filu di a storia.
 
A prima tappa decisiva di a radicalizazione pulìtica hè successa in u 1973, è ghjè stata favurizata assai da avenimenti cum’è a finale di a cuppa di Francia di ballò l’annu nanzi, è a crisa di e Fanghe rosse. Da una parte, i muvimenti pùblichi sò passati da u regiunalismu à l’autunumismu, è u scambiamentu ùn era solu semànticu: ùn sì trattava solu di rivendicà cumpetenze regiunale più larghe, si trattava di a pruclamazione di i dritti di u pòpulu corsu. D’altronde ghjè sempre in quill’annu chì si parla per a prima volta di naziunalismu corsu. Da l’altra parte, ci hè stata a nàscita di a prima urganizazione clandestina impurtante, u Fronte Paisanu Corsu di Liberazione, ludatu da parechji per u so attentatu contr’à un battellu di a Montedison, vale à dì l’impresa taliana chì scarcava tuttu u so mullizzu chìmicu ind’è u mare Tirreniu.
 
St’annu 1973 hè statu decisivu dinò à un livellu più generale, chì si pò dì culturale o ancu suciale. A prima università d’estate hè stata da veru un avenimentu eccezziunale, di natura chì si pò dì matriciale, in u sensu ch’ella hà dimustratu eppo’ favurizatu a cunvergenza di parechje energìe, assai diverse ma adunite da a listessa brama di cambiamentu. S’ellu ci vulìa assulutamente à fissà l’iniziu di u Riacquistu, ùn lu puderìu fissà cà quì.
 

U Riacquistu: pìccula prova di definizione
Quandu si parla di una “Leva di u Settanta”, hè fàciule di mischjacci mosse d’ogni sorte: cultura, pulìtica, ecunumìa, è tuttu ciò ch’omu vole; quandu si parla di “Riacquistu”, i lìmiti sò più diffìciuli da cuncepisce. U prublema ùn hè di prupone tale o tale data d’iniziu o di fine; ghjè di circà à pinsà u Riacquistu di modu generale, aldilà di un quadru tempurale incertu, di l’iniziative è di l’òpere chì li sò ligate, è di a forza di u racontu chì n’hè fattu. Stu sforzu mi si pare necessariu, postu chì tratta bè di un muvimentu ch’hà trasfurmatu e raprisentazione di a Corsica per i Corsi stessi, vale à dì ch’ellu averìa una dimensione nun solu pulìtica ma propriu antrupulògica. Si pò parcorre a storia di Corsica in tutti i sensi, ma ùn vecu nissun’ altru fenòmenu chì li sumiglii in veru, ancu da luntanu.
 
Per principià, bisogna à rammintà chì u Riacquistu ùn hè natu ex nihilo. Durante l’anni 60 l’iniziative èranu varie è numarose indè l’ìsula cum’è in cuntinente. Si ponu mintuvà per esempiu e mosse di i studianti corsi accolti ind’è l’Union nationale des étudiants corses, è a creazione di a Corsicada cusì impurtante per l’artigianatu corsu. Dunque c’èranu cose prime, assai cose ancu... è ci sò state cose dopu.

Sicondu mè u Riacquistu – ùn parlu quì cà di a mossa ch’ognunu vede nasce ind’è l’anni Settanta – hè compiu dapoi un pezzu. Sarà vera chì l’effetti di e mosse iniziate tandu si sèntenu sempre, chì parechji ubbiettivi essenziali ùn sò mancu appena raghjunti, ch’unipochi d’attori anu circatu à mantene u stessu filu stòricu; ecc. Insomma, ci hè di sicuru una cuntinuità... ma mi si pare più ghjusta è ùtule di definisce u Riacquistu cum’è un èpica speziale, postu ch’ella era puntellata nant’à principii, funziunamenti, cumpurtamenti, modi d’interrilazione, etc., ch’èranu propriu speziali.
 
Bisogna à fà casu cù l’idea di u Riacquistu cum’è muvimentu, postu chì a diversità di l’attori impignati era tremenda, è ch’ùn c’era nissuna strutturazione glubale. Eppuru si pò cuncepisce u Riacquistu attraversu l’urientazione generale di l’attori culturali, ma dinò di una bella parte di l’attori ecunòmichi corsi, in particulare l’attori impignati ind’è u sviluppu di l’artigianatu è di a ruralità, ch’anu riscupertu è valurizatu d’altri sapè fà tradiziunali (è ch’èranu dunque attori culturali dinò elli, puru ind’è un modu diversu).
 
Ancu s’ellu ùn si parla di un urganizazione unitaria, c’èranu fundamenti cumuni à tutti l’attori. U primu sarìa l’autunumìa di u suciale rispettu à u pulìticu, ch’ellu si tratti di u Statu o di u pìcculu merre clanistu (ghjunghjerà prestu a quistione di l’autunumìa rispettu à u muvimentu naziunalistu...). Credu chì sta brama d’autunumìa – aspettu essenziale di a mudernità – avìa in Corsica qualcosa di rivuluziunariu, rispettu à una tradizione induve u pulìticu è u suciale si cunfundìanu guasi, induvè nissun’ attività suciale si devìa affrancà da u cuntrollu di u pulìticu.

Mi si pare fàciule d’aghjustacci trè altri fundamenti cumuni:
  • 1. Accertà u valore di a lingua è di a cultura corsa.
  • 2. Esperimentà è sviluppà forme nove di creazione culturale o d’attività ecunòmiche.
  • 3. Circà à sparte è à sparghje sti valori d’autunumìa, d’identità è di creazione.
 
U Riacquistu sarìa dunque un muvimentu di sucetà assai variu, ma fundatu nant’à quattru principii maestri, cumuni à l’attori impignati: l’autunumìa rispettu à u pulìticu, a difesa di l’identità, a brama di creazione è u spìritu militante. Eppuru pensu chì sti principii ùn bàstanu. Sta mossa generale di a Riacquistu s’hè dinò sviluppata affiancu à una mubilizazione pulìtica ch’avìa e so proprie strutture, e so proprie rivendicazione è i so proprii mezi d’azzione. È credu chì e leie trà a parte pulìtica è a parte culturale sò decisive per a capiscitura di ciò ch’hè statu u Riacquistu.
 
Sicondu mè, si pò parlà di un’ èpica iniziale induve e duie sfere – a pulìtica è a culturale – èranu attempu assai intrecciate è assai autònome. Benintesu ch’in tuttu u mondu uccidentale, l’artisti cuntestatarii anu fattu assai per prumove idee è valori pulìtichi novi, ma credu ch’in Corsica l’intrecciu fussi statu bellu più putente. À spessu c’era un intimità tamanta trà e duie sfere, postu ch’assai attori èranu militanti pulìtichi è attori culturali, è chì per elli si trattava di duie dimensione di a stessa indiatura.

D’altronde hè tandu ch’ellu s’hè invintatu u cuncettu di “militante culturale”, chì sarà forse un pocu in cuntradizzione incù l’ideale clàssicu di a libertà artìstica, ma chì ghjè assai significativu di u spìritu di l’èpica. Canta u Pòpulu Corsu, u gruppu u più famosu tandu, ùn parlava micca di i so membri, di i so cantadori o di i so musicanti, ma di i so “militanti”. Hè cusì chì i gruppi di cantadori anu aiutatu di modu sprupusitatu à sparghje i temi propriu pulìtichi di u muvimentu naziunalistu: lingua, terra, pòpulu, lotta, sulidarità, ecc. Dunque i cusidetti “culturali” militàvanu anch’elli per una Corsica emancipata è lìbera di u so destinu... eppuru a facìanu à modu soiu, cum’è elli a sintìanu è a vulìanu. Ùn accertu micca ch’in quell’èpica iniziale ùn c’era nissuna tensione trà e duie sfere, ma l’autunumìa di a sfera culturale era un principiu generale ch’ùn hà patutu tamante uffese.
 

Ciò ch’hè compiu
À parè meiu, u Riacquistu – cum’è èpica singulare di a storia di Corsica – finisce nanzituttu incù a rimessa in càusa – più o menu diretta – di st’autunumìa di a sfera culturale à principiu di l’anni 80. À pàrtesi di l’82, a strategìa glubale di a lotta di liberazione naziunale, daret’à a direzzione pulitica clandestina di u FLNC, ambiziunava una sulidarità incundiziunale è permanente. È ghjè capita chì quell’ùltimu principiu pudìa cuntradisce quellu d’autunumìa di l’attori culturali. In più, quella sulidarità incundiziunale era divintata più diffìciule ad accittà, ind’è un cuntestu pulìticu radicalizatu. Da una parte, a campagna I Francesi Fora di u FLNC hà pigliatu forme più viulente, è si cuntàvanu centinaie d’attentati contr’à i bè di i cuntinentali. Da l’altra parte, e rilazione trà i dui grandi muvimenti naziunalisti sò divintate assai tese. Infine, s’hè strutturatu l’antinaziunalismu di a Corse Française Républicaine [CFR], ch’accusava i gruppi di cantadori d’esse i più grandi prupagandisti di a viulenza, è i vulìa pruibisce.
 
A mo lettura hè ch’in quill’anni 82-83, quellu principiu di sulidarità incundiziunale hà inghjennatu una rumpitura – micca furmalizata – à mezu à l’attori culturali:
  • 1/ certi anu prumossu stu principiu,
  • 2/ d’altri sò firmati silenziosi per mantene a so cuesione interna,
  • 3/ d’altri sò firmati silenziosi ma pigliendu e so distanze,
  • 4/ infine d’altri – più rari – l’anu ricusatu publicamente.
 
L’avenimentu u più maiò hè statu a pulèmica trà a Cunsulta di i Cumitati Naziunalisti è Canta u Pòpulu Corsu, quandì u gruppu hà dicisu d’ùn participà à e Ghjurnate internaziunale urganizate da u muvimentu naziunalistu. U gruppu hà dichjaratu ch’“il ne sera jamais l’objet d’une cooptation par quelque parti que ce soit. Il prend à témoin les Corses quant à ce genre de pression, et l’obstination qu’ont certains à vouloir se présenter comme étant les seuls garants de la lutte; attitudes qui à notre sens portent un nom bien précis”. Invece, una di e voce e più famose di u gruppu, Dumenicu Gallet, hà dinunziatu una “dérive politique de quelques membres du groupe”. L’annu dopu, sarà elettu cunsigliere à l’Assemblea di Corsica, nant’à a lista naziunalista.
 
D’altronde, stu principiu di l’anni Ottanta hà annunziatu d’altri cambiamenti prufondi. Soprattuttu, attempu à i muvimenti pulìtichi, l’attori di u Riacquistu anu cuminciatu à esse ricunnisciuti è à fassi una piazza ind’è l’istituzione... è st’evuluzione quì n’annunziava un altra: quella di a prufeziunalizazione. Ùn vogliu dì chì sti cambiamenti anu seccu sùbbitu u spìritu militante è u soffiu creativu, ma chì per una parte di l’attori, sti puntelli quì anu cuminciatu à perde un pocu di u so pesu. Si pò parlà di un’ evuluzione clàssica di l’artisti militanti: mantene u so filu pulìticu sì... ma accertendu a so autunumìa di riflessione è d’azzione, è dendu chjaramente a priurità à l’aspetti artistìchi... 
 
Ma pocu à pocu sò tutti i fundamenti chì sò stati indebbuliti. Sicura chì a sfera culturale corsa ùn hè mai stata unitaria, ma si pò dì ch’ella hè stata bella più unita cà oghje, è chì solu una picculìssima parte ferma piuttostu fida à i principii iniziali di u Riacquistu. U sviluppu di u pluralismu mi si pare un’ evuluzione lògica, è ch’ùn hè sicuramente compia. S’ellu ci vulìa à caratterizà qualchì cambiamentu recente, si puderìa dì chì:
 
  • parechji artisti ùn anu nissuna dimensione propriu indiata, vale à di à prò di un ideale pulìticu è/o suciale;
 
  • certi – in particulare trà i scrivani i più famosi – sò in ruttura incù l’idealismu è a valurizazione di a tradizione ch’èranu essenziali à u Riacquistu;
     
  • l’istituzione – cusì dinunziate nanzi – sò interlucutori di màssima impurtanza, è e so suvvenzione sò divintate indispinsèvule à a pruduzzione di a maiò parte di l’òpere;
 
  • a prisenza di i turisti à i spettàculi hè assai più ricercata, nunda cà per equilibrà i conti;
 
  • e canzone puliticamente e più arrabbiate sò aduprate per l’animazione di e terrazze di caffè è d’usterìe;
 
  • si scrive è si canta vulinteri in francese, ciò ch’era guasi erèticu quarant’anni fà; ecc...
 
Infine, è soprattuttu, ùn si parla più di sta rilazione speziale trà e mosse culturale o suciale è quelle pulìtiche chì, durante una decina d’anni, hè stata u fundamentu u più uriginale, forse u più impurtante di u Riacquistu... è chì sarà dinò quellu ch’hà fattu u so successu. Sicura chì u muvimentu di trasfurmazione di a sucetà corsa ùn s’hè piantatu trent’anni fà, chì quelle trasfurmazione ùn sò tutte pusitive, chì sò stati fatti sbaglii tamanti, ch’ellu ferma un travagliu tremendu da fà per cuncretizà unipochi d’ubbiettivi centrali, ecc. Eppuru a putenza di e mosse di l’anni Settanta è Ottanta mi si pare strettamente ligata à sta rilazione quì, attraversu a brama cundivisa di rivuluziunà e forme di a vita in cumunu è di u guvernu. Fatta fine, sè no’ campemu oghje ind’è una sucetà assai più aparta, ind’ella hè bellu più fàciule di pratende à varii destini, sarà forse in gran parte per vìa di ste mosse quì, ch’anu purtatu da veru un ventu di libertà in Corsica.